Shoshonel si Shoshonica: S4Ep8

Ultimul episod – Experiențe déjà vu

Când o relație crește, cei doi implicați se bucură mai mereu de faptul că au foarte multe “prima dată”. Prima dată când au fost la film, prima dată când au văzut apusul, primul sărut, prima cină gătită împreună.

Atunci când o relație evoluează la alt nivel, cu toate că încă se bucură de multe “prima dată” (prima dată în mare, prima călătorie împreună), jumătățile încep să aibă experiențe déjà vu, de acum un an.

Shoshoneii vor să își ia rămas bun de la voi, cu toate că ei s-ar putea să se întoarcă. În vacanță fiind, cele două jumătăți de portocală au asistat la un concert mare. *wink wink* Bon Jovi.

Înainte să înceapă concertul unic de trei ore, aceștia și-au luat timp, iar ascunși undeva la umbră au depănat amintiri. De ce acest concert este o experiență déjà vu? Deoarece în vara anului trecut, au fost împreună la Massive Attack și de atunci nu se mai opresc.

În momentul în care astfel de gânduri poposesc începi și tragi mici linii să vezi dacă relația evoluează așa cum trebuie. Iar dacă ați fost cu noi până acum, puteți să vă dați seama că suntem pe drumul cel bun.

Pe Shoshonei îi așteaptă o vară cu multe “prima dată”. O vară călduroasă, umedă, cu valuri de emoții în Vamă, Delta Dunării și…

Va urma.

[Dacă până ne întoarcem aveți întrebări pentru noi, nu ezitați să ne interogați. Răspundem cu mare plăcere Inchiziției urbane.]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s