Shoshonel si Shoshonica: S4Ep2

Basm urban – metamorfoza la TIFF part deux

Scena unu, cadrul unu. Mă întorc și deși îmi simt pielea udă, îl iau în brațe și adorm instant la loc. Îmi place să îl iau în brațe în timp ce dorm, să îi simt spatele aburind pentru că este caniculă, iar el poartă tricouri groase, pe gât. Se strânge și el când mă simte, își arcuiește spatele și mă trage de mână ca să mă ghemui mai mult lângă el.

Scena unu, cadrul doi. Este un ritual drăguț somnul în doi. Și mai drăguț este când te trezești și vezi că nu dormi la tine acasă, ci într-un loc nou care așteaptă să îți primească povestea.

Pentru a doua oară în Cluj, la TIFF, Shoshoneii au fost mai chibzuiți de data aceasta. Și-au făcut planuri din timp și deși au ratat drumul către sufletul Transilvaniei cu vreo 100 de kilometri, s-au bucurat că erau împreună și descopereau Autostrada 3 – nu erau puși la curent de existența ei.

Cu ciondaneli și împăcări Shoshoneii au trecut printr-un moment reminiscentist despre perioada când au venit prima oară în Cluj – “îți aduci aminte de locul ăsta și de ăsta și de ăsta?”, aproximativ cu un an în urmă.

Atunci erau emoționați, acum deja încep să se cunoască. Nu se umfla în pene să recunoască că se cunosc deja. Îți trebuie o viață întreagă să îți cunoști “jumătatea de shoshon”, iar ei nu se grăbesc.

Ținut de mână, un “ești bine?” spus la momentul potrivit ca să îți dai seama că ține la tine, un suvenir aici, un suvenir acolo. Trei zile au trecut fără ca ei să își dea seama. Înapoi în capitală, Shoshonica a realizat că începe să îi fie greu să mai doarmă fără acel “spate aburind”.

Mai multe fotografii de la TIFF 2010 găsiți aici.

Experiența TIFF 2011 povestită în detaliu aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s