Film: ianuarie – martie 2011

New media, new media, mesaj, comunicare, peisaj contemporan, new media, site-uri, bloguri, istorie, manipulare, pro-contra, new media, studiu de caz, capitolul 1, bibliografie, new media, anexe, interviu, sondaj, new media, new media, new media, new.

Cam aceste cuvinte se joacă cu starea sănătății mele mentale și pentru cei care nu au înțeles din prima – este vorba despre LICENȚĂ. Am zis că dacă scriu asta odată aici, fiind și început de lună, oficial trebuie să mă motivez să mă pun pe treabă. Și deși sunt obișnuită să lucrez pe ultima sută de metri, atunci lucrez cel mai bine, timpul trece de nici nu-mi dau seama.

Cu toate acestea nu pot să-mi iau la revedere o lună de la blog, așa că sigur voi mai posta câte un gând, două, pe săptămână. Acum de exemplu m-am gândit să trec în revistă (și să închei primul trimestru din 2011), ce filme am vazut eu în perioada sus menționată.

Filme ianuarie – martie 2011

Selecția mea de top 10 din cele 43 de filme pe care le-am vizionat.

1. După mai bine de un deceniu de la apariție am apucat să văd și eu Snatch – luved it! 8/1o (IMDB)

2. O ador pe Carey Mulligan din primul rol în care am văzut-o, adica din An Education. Însă de data aceasta, Never let me go a rămas cu mine. Un film ciudat, necesită răbdare, dar dacă te lași, o să te transpună în altă lume. 7/10

3. Apoi a urmat luna februarie cu febra Oscarurilor. Trebuia să văd filmele nominalizate până să vină marea seară și într-o mare măsura mi-a ieșit nebunia. The fighter a fost primul, iar transformarea prin care a trecut Christian Bale pentru rolul său este cutremurător de emoționantă. 8/10

4. Irreversible – felul în care este filmată pelicula și scena de viol cu Monica Bellucci, m-au traumatizat și m-au trezit la realitate într-un mod artistic. 7/10

5. Black Swan mi-a placut și poate pentru că l-am văzut într-un cadru cât se poate de romantic, în seara de Sfântul Valentin. Însă trebuie să recunosc că și 127 de ore m-a făcut să închid ochii la anumite scene și bâlbâiala regelui în al său discurs m-a facut să empatizez, iar True Grit a scos la iveală un nou idol cinematografic – că doar nu au fost nominalizate la Oscar degeaba.

6. It’s Kind of a funny story – este povestea unui adolescent depresiv care învață să fie responsabil, iar Zach Galifianakis iar are un rol cât se poate de delicios și de diferit. 7/10

7. Într-o seară, într-o casă mare, acompaniată, am reușit să văd până la capăt I saw the Devil. Asta ca să aduc un omagiu măestriei din Coreea. Nu este atât de înfricoșător, cât este macabru, dur și simplu. Însă trebuie răbdare pentru că are mai mult de două ore. 8/10

8. Când filmele care apar pe piață nu mă satisfac, mă întorc în trecutul confortabil – El secreto de sus ojos și scena în care-i spune „măcar fă-l să vorbească cu mine”, este filmul unui bărbat care își face singur dreptate și cu toate acestea, este mult mai complex de atât. 8/10

9. Din capitolul Oscar am reușit să văd cu o oarecare întâziere Rabbit Hole (Nicole Kidman – drama) și Animal Kingdom – în fața căruia după fiecare jumătate de ora ziceam că mă las de el, însă a meritat să aștept până la final.

10. Chiar dacă nu este cotat prea bine de public și de critici, All good things a atins o coardă sensibilă. Merită încercat sunt curioasă de părerea voastră.

Iar ca bonus, pentru luna care urmează, când *wink wink* ar trebui să stau cu nasul în cărți, sper că mă voi relaxa cu:

*Io sono l’amore

*Rebel without a cause

*Another year si probabil multe altele.

Vorbe de încurajare?!

Anunțuri

Un gând despre &8222;Film: ianuarie – martie 2011&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s