Despre vise

Sunt mulți care nu-și îndeplinesc visele sau țelurile de frică. Frica de ridicol, de dat greș, de că poate nu sunt buni, iar mediocritatea îi sperie.

Postul acesta o să fie scurt. Vreau să demonstrez că înăuntrul nostru toți am știut de la bun început ce vrem să devenim. Trebuie doar să facem o alegere.

  • Am vrut să fiu detectiv, pentru că găseam cheile mamei repede atunci când aceasta le pierdea prin casă și pentru că mereu știam unde ascundeau părinții mei cadourile de la Moșu’.
  • Am devenit cântăreață odată, cu păpuși ca spectatori, pentru că îmi plăceau anumite cântărețe și voiam să fiu mai aproape de ele.
  • La fel s-a întâmplat și cu celelalte două slujbe imaginare – actoria și modeling-ul.
  • Am vrut să devin avocat, pentru că simțeam nevoia să spun ceva, să apăr, să arăt nedreptățile și să le schimb.
  • Am vrut să devin chiar și fotograf pentru că voiam să arăt frumosul, iar în scris mereu îmi era teamă să o fac. Simțeam că mă expun prea mult. Scrisul pentru mine este un ritual al intimității, în care îmi dezbrac gândurile și le arăt oamenilor.
  • Acum vreau să devin un jurnalist cu acte în regulă, pentru că pot să arăt frumosul, să apăr prin facerea publică a unei povești. Astfel poate ajung să ajut pe cineva și mai mult ca sigur în această meserie o să fiu aproape de oameni frumoși atât pe dinăuntru cât și pe dinafară. Talentul înfrumusețează un om.

Să vă mai spun că am trecut și prin toate sporturile posibile: înot, gimnastică, balet, kick-boxing, baschet, echitație.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s