Moda Masculina – Accesorii part I

Partea I – genți, lanțuri, brățări, ceasuri și ochelari

Partea II – eșarfe (papioane, cravate), curele, batiste, butoni și accesorii de pus pe cap

De puține ori ne gândim că și masculii din viața noastră au nevoie de accesorii pentru a ridica un look, de la stadiul de mediocru, la hip. Părerea mea, ca femeie trebuie să știi cum să te accesorizezi pe tine, dar și cum să-l ajuți pe bărbatul de lângă tine să arate mai bine sau să știi ce cadouri să-i cumperi.

Luna martie, cea dedicată cu precădere femeilor, pentru că de ceva timp nu mă mai gândesc decât la persoana mea, eu vreau să o dedic bărbaților. Mai mult, am început să mă interesez despre ce mai poartă bărbații din ziua de astăzi, când am rămas în pană de idei pentru un cadou.

Acestea fiind zise, eu vă invit să vă aruncații ochii peste o selecție de accesorii pentru bărbați:

1. Genți (și nu, nu o să pari bisexual dacă o să porți una, asta nu înseamnă că trebuie să apelezi la borsetă)

De multe ori mi-am auzit prietenii că vor și ei să-și achizitioneze o geantă, să uite de ghiozdanul liceeal, de geanta tip poștaș și să treacă la ceva mai masculin. Dacă o servietă este mult prea masculină pentru voi, poate fotografiile din galerie vă vor ajuta.

2. Lanțuri și Brățări

3. Ceasuri

4. Ochelari

Cum să-ți alegi perechea potrivită de ochelari.

Pentru început trebuie să-ți setezi un buget și în alegerea ta, ochelarii să nu pară că sunt mai mari decât capul. Apoi urmează să alegi dacă vrei o pereche de ochelari clasici, care vor rezista odată cu trecerea timpului (cum sunt cei de la Ray Ban – Aviator sau Wayfarer) sau ceva care să atragă atenția (nu uita să-i aloci puțin timp și lui Kanye West, dacă vrei să-ți formezi o idee).  Importantă este și sănătatea ta, poate mai mult decât felul cum arăți, deci filtrele UVA și UVB sunt un must.

Câteva idei cheie:

  • încearcă să cauți rame în ton cu pielea și cu părul tău.
  • argintiul merge mai bine cu părul închis, auriul merge cu nuanțele deschise.
  • dacă te-ai obișnuit să porți mereu un ceas, iar acesta are fie argintiu sau auriu, încearcă să-ți asortezi și ochelarii la orice accesoriu pe care îl porți în mod obișnuit.

În fotografiile de mai jos o să găsești câteva idei de ochelari de la Tom Ford, Gucci, Ray Ban sau Cutler and Gross.

 

Sursa: ArashMazinani Mr.Porter LivingYoung și Esquire

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Moda Masculina – Accesorii part I&8221;

  1. Intr-adevar, ochelarii de tip Aviator, nu vor dispare niciodata. Cat despre ceasuri, as putea spune ca cel mai elegant model, dar si cel mai scump, este cel automatic, cu cadran rotund, clasic, de aproximativ 3 cm marime, si curea din piele. Culoarea cea mai avantajoasa, atat pentru cadran cat si pentru curea, este cea neagra, potrivindu-se cu 90% dintre tinutele formale sau office. La o tinuta casual, merge orice tip de ceas, bineinteles, asortat gustului proprietarului. Ca o ultima observatie, chiar din experienta dedusa, ceasurile cu mecanism automatic sunt mai precise decat cele cu quartz (cat timp sunt purtate, desigur) dar sunt si mai sensibile la socuri decat acestea, orice accident putand sa le fie fatal 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s