Sa faci sau sa nu faci Jurnalism?

Povestea unei practici care poate salva cariera

Ce vrei să te faci când vei fi mare este o întrebare grea pentru mulţi dintre noi. Dilema apare odată cu ultimul an de liceu, dar şi în timp ce faci o facultate. Cazuri nefericite sunt şi cele când profesezi, dar nu eşti fericit din punct de vedere profesional. Şi eu am trecut prin asta şi aceasta este povestea mea.

Ieşind din bula de confort a anilor de liceu nu mă număram printre cei “norocoşi” care plecau la facultate în străinătate sau care ştiau că vor urma arhitectura, medicina sau dreptul. După 8 ani petrecuţi în acelaşi liceu, în capul meu, meritam 1 an de pauză. Să fac ce vreau, să calătoresc, aşa cum văzusem în filme. Părinţii normal că m-au adus cu picioarele pe Pământ şi într-un fel sau altul m-au “obligat” să aplic la câteva facultăţi.În final am nimerit la Jurnalism.

Acum 2 ani eram boboc la facultatea de Jurnalism, timidă mergeam la cursuri, începeam să mă împrietenesc cu restul colegilor şi să cunosc “sistemul”. Cursurile erau interesante la început sau aşa mă autosugestionam eu să cred, iar profesorii încercau să ne înveţe ceva sau să ne dea câteva idei de bază pe care să le dezvoltăm documentându-ne pe cont propriu acasă.

Ce-mi pare rău este că nu am fost niciodată genul care să pună mereu întrebări, să răspundă în timpul cursului, poate aşa mă implicam mai mult. Eu sunt genul care priveşte, ascultă, analizează şi după scrie.

Odată cu primele proiecte la facultate, pe care le-am făcut cu entuziasm, mi-am dat seama că nu fac altceva decât să mă las dusă de val. Nu învăţam mare lucru, da, ştiam structurile şi cum se scrie. Ştiam să scriu, dar nu scriam efectiv. Dacă se întâmpla să primim ca temă ceva de scris, ultimul pas era predarea. Feedback-ul, cu corectările de rigoare, din care să învăţăm, lipsea cu desăvârşire.

Treptat am început să fiu din ce în ce mai mult împotriva a tot ce se făcea sau nu se făcea la facultate şi m-am motivat să nu mai cred deloc, în nimic ce avea legătura cu Jurnalismul. Totuşi, la sfârşitul primului an mi-am zis inocent, lăsând răzvrătirea caracteristică vârstei la o parte, “Lasă că vedem noi, poate în anul al II-lea o să fie mai bine.”

În anul doi nu s-au schimbat multe. Parcă s-au adâncit temerile mele cum că vor trece trei ani pe lângă mine şi nu voi învăţa nimic. Aceleaşi seminarii, în care se glumea mai mult decât să facem ceva practic şi creativ, aceleaşi cursuri, în care profesorul dicta zeci de pagini exact ca în carte, aceleaşi proiecte şi examene de îndosariat, nu că să învăţăm ceva noi, studenţii.

Deja mă obişnuisem şi cu părere de rău începusem să mă complac: mai era un an şi jumătate din cei 3 ani de facultate, după urma să văd eu ce o să fac. Ştiam sigur că oricum Jurnalismul nu este de mine, inevitabil urma să ajung angajată într-un domeniu complet paralel cu ce-mi doream eu, doar ca să-mi caştig existenţa.

La începutul anului trecut, 2010, eram mai optimistă. Începusem să fac cursuri în afara facultăţii unde-mi era stârnită creativitatea şi simţeam că mai făceam un pas către ceva. Încă nu ştiam spre ce pentru că de Jurnalism “mă lăsasem” înainte să încep, dar măcar nu mai simţeam că stagnez.

Într-o zi, fiind un adept al documentării pe Internet, a se citi “pierdut timpul”, cum probabil știți deja, am dat peste o invitaţie să aplic la un internship de 3 luni la o revistă. Mi-a luat mult timp să fac pasul, să aplic, să mai dau o şansă, să zic sincer ce-mi doream de la mediul Jurnalistic şi nu primeam.

Nu mă gândeam că o să fiu aleasă să fac internship-ul, mai ales că până atunci nu avusesem noroc în domeniul meu profesional, dar am zis ca măcar eu să încerc să fac tot ce-mi stă în puteri, să profit de orice şansă. Mi-am încercat norocul pentru că încă mă consideram proaspăt ieşită de pe băncile liceului – după 2 ani de facultate – şi nu ştiam exact încotro să o apuc.

Scrisoarea mea de motivare pentru a aplica la internship a fost simpla, cu liniuţe, pentru că nu eram încă în stare să o fac după structura bine cunoscută. Eram învăţăcel, aveam nevoie de cineva care să mă ajute să leg toate cunoştinţele acumulate până atunci, prin ceva practic și arătam asta, fără să-mi fie frică. Dacă voiam să învăț ceva, eram conștientă că trebuie să recunosc că nu știu multe despre această branșă.

Motivele pentru care vreau să fiu jurnalist din scrisoare mea de intenţie sunt, poate un pic reformulate, următoarele.

Vreau să fac Jurnalism, pentru că acesta te educă şi te face să observi altfel lumea. Te face să fii atent la detalii şi să observi mereu ceva inedit pe care să vrei să-l povesteşti şi altora după ce te-ai documentat.

Pentru că documentarea devine un stil de viaţă.

Pentru că slujba de economist sau de jurist nu era la fel de ofertantă.

Pentru că-mi place să văd jumătatea plină a paharului.

Pentru că vreau să le arăt oamenilor că lumea este frumoasă.

Pentru ca datoria unui jurnalist împuternicit cu informaţie este să facă legătură între întâmplări şi oameni.

Pentru că îmi place să anunţ lumea în felul meu, câteodată subiectiv, dacă m-am ataşat de subiect, dar şi obiectiv cu speranţa că o să primesc un feedback pe măsură ca să pot şi eu, la rândul meu, să învăţ pentru data următoare.

Pentru că informaţia înseamnă putere, dar şi pentru că fiind jurnalist trebuie să înveţi în primul rând să selectezi ceea ce este bun şi, în special, folositor.

Pentru că oamenii au părerea greşită că viaţa este grea; de ce să nu existe mai multe persoane care să le deschidă ochii către o lume uimitoare, o lume mai simplă, dar frumoasă şi la fel de justă?

Pentru că fiecare om în parte are ceva de spus dacă eşti deschis şi ai răbdare să asculţi, ca mai apoi să-i faci cunoscută povestea.”

La câteva zile după, am primit şi telefonul care, neştiind, urma să-mi schimbe traiectoria vieţii profesionale. Mai bine zis, urma să mi-o readucă pe drumul iniţial, început acum 2 ani.

Ţin minte şi acum momentul în care am fost sunată şi anunţată că am luat internship-ul, „de luni eşti aşteptată la redacţie”. Săream de colo colo, mă simţeam „resuscitată” şi norocoasă. Apoi am sunat câteva persoane să le spun vesea şi după ce adrenalina s-a mai potolit mă întrebam dacă sigur m-a sunat sau şi de data aceasta m-am autosugestionat – am verificat apelurile primite.

Astfel au luat start cele 3 luni în care am reînceput să cred în meseria de jurnalist. 3 luni care mi-au întins cardul de intrare într-o lume fascinantă, mereu pe fugă şi din care vreau să fac parte.

Acest post este un indemn oficial pentru cei care doresc să facă ceva, însă cedează pentru că nu își găsesc un punct de susținere. Vrei să inveți ceva, de exemplu despre mediul online? Trimite un e-mail unui om care se ocupă cu asta și întreabă-l dacă are puțin timp liber, să te ia sub aripa lui protectoare. Dacă nu există un site cu toate internship-urile de pe piața din București, pleacă tu singur la „vânătoare”.

Foto: StudentBranding, BrandYourself

Anunțuri

14 gânduri despre &8222;Sa faci sau sa nu faci Jurnalism?&8221;

  1. Foarte frumos. Și încurajator pentru cei ca mine, așa mai ”vai steaua lor”/ ”Ce o să facă și ăștia cu viața până la urmă?” :)) Important e să nu te lași.
    Cine-știe, poate o să fim colege pe viitor. Mi-ar plăcea mult. >:D<

  2. Bună! Sunt în clasa a XII-a şi trebuie să recunosc, mă aflu într-un proces de „dute-vino”. Adică, mă gândesc la arta jurnalismului, deoarece, din punctul meu de vedere, domeniul reprezintă o artă, ca fiind un fel de suflet pereche pentru mine. Însă, din păcate, aici intervine şi gândul că nu-mi voi găsi de lucru după terminarea facultăţii. Mă aflu, deci, într-o poziţie în care raţiunea este mai prezentă decât inima. Se face mai auzită şi este normal acest lucru, dacă priveşti problema dintr-un anumit punct de vedere.
    Ştiu că ar trebui să las toate aceste gânduri de-o parte, dar mi se pare imposibil.
    Locuiesc în Arad şi vreau să învăţ jurnalismul la Universitatea de Vest din Timişoara. Nu prea se întâmplă lucruri interesante pe aici, şi de aceea mă gândeam că poate nu-mi voi găsi un job în acest domeniu.

    Ei, bine, tu ce spui? Merită să risc, sau nu?

    1. Draga Carina, mereu o sa iti poti gasi de lucru, in orice domeniu. Usor nu este niciodata, dar din moment ce eu, una, mi-am gasit, acelasi lucru poti sa iti spun si tie. Daca te pasioneaza Jurnalismul mergi pe acest drum, dar fii deschisa si la alte domenii cu care se intersecteaza, cum ar fi mediul online, publicitatea si PR.

  3. Tot ce ai descris tu aici, prin asta trec eu acum. Şi sunt abia în anul 1, în prima sesiune… Şi nu ştiu ce şi cum să fac, să mă duc la examene sau nu, să mă las sau nu.

    1. Stiu cat poate sa fie de dificil, dar pana la urma alegerea este numai a ta, tu stii ce iti doresti sa faci :). Lasa facultatea si profesorii, incearca sa aplici undeva la un internship, sa lucrezi efectiv si dupa poti face alegerea mai usor. Multa bafta!

  4. Buna, sunt clasa a XI-a si imi doresc tare mult sa aplic pentru FJSC, dar nu stiu exact la ce sa ma astept. Imi poti da niste sugestii, te rog? Uneori mi se pare ca n-as avea nici cea mai mica sansa pentru a fi un jurnalist..

    1. In primul rand nu incepe drumul acesta daca nu esti sigura ca este ceea ce iti doresti – fa-ti o lista cu motive pentru care vrei sa devi jurnalist.
      Jurnalismul inseamna un drum destul de anevoios, vor fi destule clipe cand nu stii incotro sa te indrepti. Conteaza sa revi pe drumul pe care ti l-ai propus: la facultate nu inveti tot ce credeai ca o sa inveti? Bun, nu te lasa si invata singura, cauta-ti cursuri pe langa, trimite scrisori institutiilor din mass media (nu stiu daca vrei sa faci scris, tv, radio) si intreaba de un internship – din anul doi sau chiar din anul intai.
      Daca vrei ceva si mai sigur, de ce nu indraznesti sa vorbesti cu un profesor de la FJSC, o discutie cu unul dintre ei poate sa te ajute, eu recunosc ca am facut asta la sfarsitul clasei a XII-a. 🙂 Vrei sa vorbim mai mult, poti sa imi dai un e-mail pe mihailaen@gmail.com

    1. vrei sa lucrezi in presa scrisa? ziar/revista sau in new media? trimite un mail redactiei respective si intreaba daca primesc interni in programul lor. nu zic ca este usor, insa eu asa am plecat la drum si mi-a iesit. nu-ti iese din prima? persevereaza.

  5. Un articol foarte optimist și încurajator pentru toate tinerele speranțe! Mulțumesc ca ni l-ai împărtășit. Printr-un fel sau altul, ai reușit să risipești [oarecum] ceața pe care o aveam în privința acestei meserii/ facultăți.

    Numai bine, să auzim cât de curând de numele tău în ziare! Evident, nu la mondenități ci pe lista de redactori-șefi!

    P.S Sunt curioasă ce au presupus acele „cursuri în afara facultăţii unde-mi era stârnită creativitatea”

    xoxo, Mary

    1. Multumesc mult pentru acest comentariu si daca intentionezi cumva sa dai la Jurnalism sau esti la aceasta facultate si te simti un pic dezorientata: nu te lasa! Eu era sa fac greseala asta si acum imi pare rau ca am avut vreodata dubii.

      Nu pot spune ca acele cursuri m-au readus pe drumul cel bun, dar m-au facut sa ma destind un pic, pentru ca nu-mi placea mediul de la facultate de niciun fel. Am urmat unul de fotografie (hobby), unul de fashion design, altul de stilism (daca vrei sa intelegi cum functioneaza o revista, aceste cursuri te ajuta).

      Am mers la conferinte si nu in ultimul rand am facut practica. Trimite un mail unui site (daca te intereseaza mediul online) sau unei reviste daca vrei sa faci practica. Eu am avut cel mai mult noroc cand mi-am luat singura „the jurnalistic path” in dinti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s