Egoistul la teatru si Radiohead la opera

Anul trecut am început în forță cu așa zisă “culturalizare” personală. Am zis că deja am o vârstă, că dacă tot știu atâtea baruri, ar fi bine să știu în aceeași măsură și alte locuri culturale. Da, până și dintr-un bar poți să înveți câteceva. Acestea fiind zise, anul 2011 a început cu Spărgătorul de Nuci la Operă, de care am fost dezamăgită – greșelit tehnice, dansatorii nu au auzit de sincronizari ș.a.m.d. – dar apoi am continuat cu două piese care vor rămâne cu mine o perioadă.

Egoistul la teatru

Sau cum nu mă puteam opri din plâns la sfârșit. O piesă emoționantă, într-o sală mică, călduroasă și primitoare. Vorbesc despre Egoistul de Jean Anouilh, în regia lui Radu Beligan. O piesă autobiografică, cu un mare actor la cârmă, care datorită vârstei – 92 de ani – a talentului și a experienței de peste șapte decenii, ar trebui să intre în cartea recordurilor.

Poate sunt subiectivă sau poate mă emoționez prea ușor, mai ales că piesa a fost despre familie și interacțiunea dintre membrii ei, prieteni apropiati – eu chiar am mers cu familia și prietenii apropiați- probleme sociale, bani și teatru. Dar dacă este să ne luăm după aplauzele de la sfârșit, care nu se mai opreau și oamenii cu ochii înlăcrimați, pot să-mi dau seama, cred că și voi, că Egoistul = operă de artă.

După părerea mea, Radu Beligan a facut totul posibil. Timp de două ore ne-a făcut să empatizăm cu personajul său, să râdem la replicile ironice și să ne emoționăm atunci când se stingea lumina, pentru a schimba decorul, iar actorul principal era ajutat să se miște dintr-un loc în altul, datorită vârstei sale. Lucrurile simple, bâlbâielile, privirile pierdute, fac ca fiecare reprezentație a acestei piese să fie unică.

Mulțumesc Radu Beligan și sper să dau cândva peste manuscrisul său “Note de insomniac”.

Radiohead la operă

Nu credeam că voi auzi muzica celor de la Radiohead la Operă, dar dacă ești deschis, mereu vor exista lucruri care să te surprindă. Săptămâna trecută am poposit la o piesă de dans modern, Tango Radio and Juliet, care m-a făcut să mă zgribulesc ca o găinușă datorită muzicii și a mișcărilor scenice.

În primul act am văzut interpretări moderne ale dansului tango, ca după o pauză de jumătate de oră (cam mare pentru gustul meu) să ne delectăm cu partea a II-a, unde Alexandra Gavrilescu a debutat cu personajul Julietei. În prima parte, 14 dansatori s-au plimbat ritmic prin fața noastră, doi dintre care erau la debut, interpretând dansuri ca blind tango, tango fatal sau tango timid. A doua parte a fost preferata mea, terminându-se la fel cum a început cu o proiecție a Julietei și cu moartea personajului principal.

Din păcate multe dintre melodiile celor de la Radiohead nu le știam, însă printre cele cunoscute am regăsit-o pe:

Radiohead – Idioteque

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s